Inhalt
Cu munca noastră din Căminul Cighid în județul Bihor (vestul României) a început totul. Cighid era unul dintre căminele morții, care a fost mediatizat în țările vest-europene, deoarece aici erau internați copii după ce împlineau 3 ani, fără a beneficia de suficientă îngrijire, erau lăsați singuri și, ca urmare, mulți dintre ei decedau în scurt timp.
Această „eutanasiere datorită condițiilor de viață” s-a încheiat prin căderea regimului Ceaușescu și prin valul de ajutoare din vest venit rapid. Ajutorul acordat imediat în Cighid – alimente, încălzire și îndrumarea personalului – a reprezentat debutul activității noastre pentru a asigura cel puțin un nivel minim de îngrijire. Pentru că la Cighid s-a văzut în scurt timp progresul și multe alte organizații activau aici, după doi ani ne-am mutat activitatea ajutând alte cămine din județul Bihor.
Am pornit pe urmele copiilor mai mari care supraviețuiseră în număr mult mai mare decât înainte, dar care au fost transferați în spitale de psihiatrie pentru adulți sub privirile lucrătorilor din vest. Așa am descoperit izolatul spital de psihiatrie din Nucet, cu cei peste 400 de pacienți, care era pe atunci un spital al morții cu o rată a mortalității de 22%. În anii ’90 am pus accentul pe sprijinirea spitalului de psihiatrie Nucet. În prezent, jumătate dintre pacienți au posibilități de terapie ocupațională și prin muncă. Câțiva dintre aceștia trăiesc într-o casă de reabilitare în centrul localității Nucet, iar alții în orașul Oradea, unde se continuă cu alte proiecte de asistență în locuințe protejate. Există însă și astăzi greutăți în îngrijirea și tratarea adecvată a celor peste 400 de pacienți din Nucet. Reformele precaute de dezvoltare nu implicau și psihiatriile din România, asistența persoanelor cu handicap profita de cele mai multe ori de pe seama organizațiilor nonguvernamentale.