Inhalt
Întrebarea 18 plus

Reforma începută pe vremuri s-a oprit însă de mult timp la limita de vârstă de 18 ani. Conform legislației române, tinerii trebuiau să plece din casele de tip familial când au ajuns la limita de vârstă, pentru a face loc copiilor care vin din urmă. Acest fapt însemna pentru tineri întoarcerea în instituțiile mari sau în psihiatrii pentru că ei nu puteau face față provocărilor vieții independente în societate.

Ca urmare, în anul 2005 Rumänienhilfe Alsterdorf cu sprijinul Fundației Robert Bosch din Stuttgart și în colaborare cu Parohia catolică  „St.Johannes Baptist” din Weil in Schönbuch, Germania, a demarat programul „Locuințe protejate și locuri de muncă asistate pentru persoane adulte cu dizabilități din județul Bihor/18 plus”. S-au achiziţionat şi dotat cinci locuinţe pentru câte 5 tineri sau tinere cu dizabilităţi, oferindu-le posibilitatea de a se pregăti pentru o viaţă independentă în societate. Am reuşit în acelaş timp, să găsim peste 200 de locuri de muncă pe piaţa normală a muncii, printr-o cooperare intensă cu autorităţile competente, respectiv Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, locuri de muncă ocupate de persoane cu dizabilităţi. Aceste locuri de muncă funcţionează după principiul aplicat cu succes în Marea Britanie şi în Hamburg de mai multă vreme, de către Agenţia hamburgheză de asistenţă la locul de muncă, „support employment” conform căruia asistenţii nu preiau doar pregătirea tinerilor prin cursuri şi găsirea unui loc de muncă adecvat ci şi îndrumarea şi ajutorul în caz de conflicte ivite în domeniul muncii zilnice.

În anul 2011 a pornit proiectul de ieşire din sistemul instituţionalizat pentru asistaţii noştri care doreau să trăiască în locuinţă proprie ducând o viaţă independentă. Condiţiile impuse erau, şi mai există şi azi, nu numai competenţe sociale şi ale vieţii de zi cu zi dezvoltate şi exersate în locuinţele protejate – case şi apartamente – ci şi un loc de muncă pe piaţa normală a muncii. O legătură mai lejeră există pe mai departe cu personalul de asistenţă pentru că cei ieşiţi din sistem au nevoie pe mai departe de sprijin în relaţia cu autorităţile sau pentru rezolvarea problemelor de parteneriat sau cele apărute la locul de muncă. Sprijinim şi financiar aceste ieşiri în faza de început pentru că mulţi dintre tineri erau sunt încadraţi cu salar minim care nu acoperea cheltuielile vieţii independente.

În paralel cu realizarea acestui program în trepte, din instituţie mare în case de tip familial, apoi în apartamente şi proiectul de ieşire, Rumänienhilfe Alsterdorf a înfiinţat împreună cu asociaţia aparţinătorilor, un centru de zi pentru persoane adulte cu boli psihice sau dizabilitate mintală care trăiesc cu părinţii sau cu alte rude. 40 de persoane afectate beneficiază din anul înfiinţării, 1997 de o structurare a zilei cu oferte ocupaţionale şi sprijin pentru a fi asistaţi medical corespunzător, dar și cu pregătirea împreună a unei mese pe zi, astfel familiile sunt degrevate de o parte din greutăţi şi se previne internarea în unităţi de asistenţă sau în psihiatrii.